Am pornit plini de speranta si putina teama spre Viena. A fost o noapte lunga de mers cu masina, in care m-au trecut toate starile posibile. Cum se vor desfasura toate, cum ma voi simti, cum o sa fie fara tumora (deja ma obisnuisem cu ea, era un fel de full time job de ceva timp :)).
Dimineata la doctor cand am ajuns, am zambit. A fost cea mai buna decizie ca l-am ales pe el. Este uman, plin de umor si un specialist adevarat. Urmatoarea zi este operatia. Nu am avut emotii, am intrat zambind. M-au trecut prin atatea paturi si targi pana am ajuns in sala de operatii, incat aveam impresia ca nu mai ajung. Eram convinsa ca ma voi trezi foarte fericita, cu zambetul pe fata pentru ca in sfarsit scapasem. Eh, nu a fost asa. Primele mele cuvinte au fost: Ma doare. In timp ce efectul anesteziei exista inca, am mai cerut calmante. Deci va dati seama ce dureri aveam, panica, disperare. Doamne, a trecut o vesnicie pana am ajuns in salon. Acolo alte dureri, nu puteam nici macar sa leg doua cuvinte si nici pana la sfarsitul zilei nu am putut. Era indicat sa ma ridic si sa ma plimb, sa mananc ceva. Da de unde? Eram lesinata de la anestezice, se invartea camera cu mine si aveam impresia ca nu va mai trece niciodata. Cu toate anesteziile posibile, simteam extrem de tare durerea. La fel a trecut si noaptea. La fel si a doua zi. Nu voiam sa mananc sau sa ma ridic din pat. A venit doctorul si m-a ridicat el. A facut niste glume si totul a parut mai usor.
Usor usor cu trecerea zilelor, unele dureri ma lasau, insa apareau altele noi. De dormit nu va spun ca nici nu se punea problema. Eram obosita, fara chef de viata, fara speranta. Si oare de ce? Doar scapasem de cosmarul vietii mele. Era pentru ca eu inca asociam durerile operatiei cu durerile pe care le aveam cand exista tumora. Big mistake!!! Moralul mi-era destul de tare la pamant, chiar daca ma mai trezeam dimineata cu un mic zambet pe fata. Stiam ca trebuie sa ma ridic singura din situatia asta, altfel nu as mai fii trecut niciodata peste asta. Adica as fii lungit-o saptamani intregi cu dureri.
Ma trezisem si cu vanatai pe mana, iritatii la ochi etc. Deja toate ma panicau. Fiecare durere imi taia respiratia. Nu vedeam progresul, care era vizibil, doar lucrurile usor negative, o mica durere,intepatura etc. Ce pozitiva eram eu inainte de operatie!! Tot un zambet, o fericire, un optimism. Credeam ca voi iesi din operatie cu zambetul pana la gura si toata lumea ma va felicita pentru cat sunt de viteaza. Eventual sa imi dea mie un premiu, nu doctorului care mi-a scos tumora. :)) haha! Nici nu era rau daca era asa. Ma refer si la optimism si la premiu :). Acum mi-e usor sa scriu si sa rad, dupa ce a trecut perioada critica, dar atunci…vai Doamne, cazuse cerul pe mine la propriu… Rea sunt de durere. L-am terorizat pe doctor cu o mie de intrebari, de ce ma doare acolo, de ce am iritatie, de ce, de ce??? Cred ca armata nu ar fii fost pentru mine si nici traitul in jungla.:))))) Nuu domnle’!! Este clar ca experienta asta m-a invatat multe, mai ales sa nu mai fiu un iepuras atat de fricos.
Cumva simt ca drumul meu spre schimbare incepe cu adevarat de acum, de acum de cand m-am facut bine si sanatoasa.
Iata ce am invata in toata perioada in care am avut tumora:
-nu exista boli, ci doar oameni bolnavi
-boala tine cat vrei tu sa tina, indiferent ca o tratezi cu plante sau chirurgical. Totul e in mintea ta si vindecarea depinde de cum percepi tu lucrurile, de cum iti creezi tu realitatea ta
-cand descoperi ca ai o boala, viata ti se pare instant mai frumoasa si incepi sa vezi lucrurile roz- de frica poate sau pentru ca pana atunci nu ai stiut sa o apreciezi cu adevarat
-un stil de viata sanatos trebuie mentinut tot timpul (alimentatie, sport, echilibru psihic, ganduri pozitive, optimism, convingeri sanatoase), nu doar in momentul in care ne imbolnavim
– sa te bucuri de viata si sa fii recunoscator pentru tot ceea ce ai (viata, sanatate, familie, casa, masa, haine) si sa nu fi suparat pentru ceea ce nu ai. Pot veni momente in care sa ramai si fara cele mentionate mai sus, asa ca pastreaza-le cu sfintenie si bucura-te de ele din tot sufletul. Ne trebuie atat de putin ca sa fim fericiti
– iubeste-te din toata inima, iubeste-ti corpul, mintea, sufletul si tot ce ti-a lasat Dumnezeu. Esti o fiinta atat de frumoasa, pura, gingasa si meriti tot ce este mai bun. Am vazut pe propria-mi piele ca la fiecare atac la persoana mea (sunt grasa, am fata prea rotunda, dintii strambi si mai stiu eu ce bazaconii) este un cutit in sufletul meu, in mintea mea, in demnitatea si orgoliul meu si apoi am de tras dupa ele, nu gluma. Odata ce psihicul e la pamant, te ridici greu. Nu zice nimeni ca nu poti sa ai zile mai putin bune, dar ideal ar fii sa nu cazi intr-o depresie din orice nimic si sa nu te desconsideri
– nu trebuie sa iti fie frica de nimic, in limitele normalului. Daca sunt chestii care depind de tine, schimba-le, daca nu, nu-ti bate capul cu ele. Nu te stresa din cauza lor, nu-ti fie frica. Unele lucruri se intampla oricum. Insa daca atitudinea ta e una pozitiva, sunt sanse mai mari ca anumite lucruri sa nu se intample sau sa treci mai repede peste ele
-ai rabdare cu tine
– nu fa o obsesie din nimic: nici sa ai cel mai bun job din lume, nici sa fii cea mai buna mama, sa ai cei mai multi prieteni, sa fii cea mai buna la aruncat cu ciocanul 😛 si nici macar sa tii un regim ca la carte (nici macar cand vine vorba de o boala. Sa ne intelegem, un regim strict, e un regim strict. Dar daca o data gresesti cu ceva, nu e capat de lume. Daca faci o obsesie din asta, ca trebuie tinut perfect ca altfel mori, o sa traiesti drama vietii tale si o sa te simti vinovata mai tot timpul si crede-ma pe cuvant, ca nu este sentiment mai distrugator