Nu am renuntat sa cautam casa, dar se pare ca a renuntat casa sa ne mai caute pe noi. Ne obisnuiseram in apartamentul nostru de inchiriat, dar mai aveam cateva zile si trebuia sa il eliberam. Ne-am facut chiar si o prietena buna la firma de jos, o tipa creola super, care radea din orice: Marine. Simpatic personaj tare. Am hotarat sa tinem legatura cu ea, pentru ca era prea faina fata. Intre timp, pescarul nostru Pipo, ne-a spus ca mai este un roman pe insula asta. Am mers la el acasa sa il cautam si s-a dovedit a fi un tip chiar ok, la 50 de ani si patron de pensiune. Locuia in Paris si aici venea doar in concedii. Dupa cateva zile tot in vizita la el, la baute, la povesti, ne propune omul sa ne mutam pentru 2 luni in pensiunea lui pentru o suma modica. Normal ca am fost de acord, nu mai aveam oricum alte variante, pentru ca in cateva zile urma sa plecam din apartamentul nostru. Ce lipitori suntem si noi!! Oricum, cred ca asta este adanc inradacinata in spiritul poporului roman, asa ca…noi nu avem nicio vina 🙂 Am facut repede bagajelele si tusthti in pensiunea omului, ca nu cumva sa se razgandeasca.
Pensiunea era maricica, camera noastra la fel, aveam bucatarie comuna, dar eram multumiti. Era o doamna tare simpatica care avea grija de casa si repede ne-am imprietenit. Stia englezaaaa!!! Toata ziua radeam cu ea. Printre altele, mai pescuiam, mai stateam la plaja, inotam si cautam de lucru. Dar a naibii treaba, ca nu se lega deloc chestia asta cu jobul. Ori nu ne doream noi in mod deosebit sa lucram, ca deh, bine e sa si stai, ori chiar nu era de lucru. Ne-am gandit si la niste afaceri, dar o birocratie aici, de mai bine am zis Pas tura asta. Si i-am spus asa lui Bogdan: hai sa nu ne stresam, mai stam, asteptam si vedem ce mai pica. Zis si facut. Nu a picat nimic, desi m-am tinut de treaba cu toata rugaciunile, mataniile, meditatiile, theta healing si toate formele de spiritism existente in aceasta dimeniune :P. Era clar ca trebuie sa muncim ca sa ne gasim job, nu doar sa ne rugam sa ne cada un sac de bani in cap. La trista concluzie am ajuns. :))
Asa ca, fara bani, am hotarat sa petrecem un weekend pe cealalta insula, sa ne facem un pic de cap si sa ne relaxam, ca doar asa incepe orice munca. Asa ca am plecat pe Grande Terre si Basse Terre si am petrecut doua zile minunate. Am mers pe plaje, la cascade, prin jungla, prin statiuni, am mancat, ras, povestit, dar idei de afaceri tot nu ne-au venit. Adica idei sunt si buni de angajat suntem, dar nu fara franceza si nu in Marie Galante. Si noi ne tinem scai de insula asta. Am venit acasa duminica, usor dezamagiti, gandindu-ne ce o sa facem in perioada urmatoare. Nu cred ca ar fi prea bine sa ii sunam pe ai nostri si sa le cerem bani sa stam in Caraibe,nu? Sau? :)) Tot ce se poate, ca noi de aici nu plecam. Dupa ce ne-am obisnuit cu palmieri, mare calda, nisip fin, sa ma intorc in Romania la zapada, fleasca, frig, degete degerate, privire incetosata din cauza vremii sau mai stiu eu din ce cauza?? No way!!!
Cand am ajuns in port i-am propus lui Bogdan sa ne oprim sa mancam ceva si ghiciti peste cine am dat?? Peste niste romanasi de-ai nostri. Cel cu pensiunea plecase, asa ca optiunile noastre in materie de prieteni cu care sa si vorbim, se ingustau. Si cand am dat peste minuniile astea ale naturii, mai ca nu le-am sarit in brate. Erau si tineri, albi si romani. Ce sa iti mai doresti de la viata? This is Heaven!!!! 😀 Bogdan mi-a spus: hei, vezi ca astia de langa noi vorbesc in romana!! Erau convinsa ca aude chestii din cauza cetii din stomac sau a mancat ceva stricat. Dar nu, dragul de el, auzea bine. Ne-am oprit cu ei sa mancam impreuna, sa povestim si apoi mai tarziu sa continuam totul la noi la o bere, asa cum le sade bine unor romani traditionali. Cuplul asta de prietenasi erau kinetoterapeuti amandoi si venisera aici pentru 3 luni sa lucreze, plecati din Franta, dupa care isi continuau aventura in America de Sud pentru alte 3 luni. Am zis sa profitam perioada asta cu ei si apoi om vedea noi ce mai facem. Asa ca am inceput sa ne vedem mai des, sa facem gratare, sa mergem la plaje si altele. Dor le era la baieti de niste mici langa berea savurata, dar din ce sa-i si fi facut? Din cozi de peste nu cred ca era o varianta :))
Am mai intalnit intre timp si niste oameni faini din Elvetia, plecati de 4 ani pe mare, un cuplu curajos care ne-a promis ca urmatoare data cand se intorc, ne vor plimba si pe noi pe insulele vecine cu barca lor. Sunt destul de aproape, dar noi, altcumva decat cu gandul, nu avem cum sa mergem pe ele, asa ca stam cumintei si ii asteptam :). Intre timp, lucrurile iau o intorsatura cam neplacuta, dar despre asta o sa va povestesc data viitoare…