Va spuneam ca ne-am facut niste prieteni in Marie Galante, doi romanasi tare simpatici, kinetoterapeuti, veniti aici pentru 3 luni sa lucreze. Si ne-am intalnit cu ei cat am putut de des, deoarece noi suntem si genul de oameni carora le place sa socializeze si sa aiba prieteni. Si ne-am potrivit de minune cu oamenii acestia. Ieseam in oras, mergeam la plaja impreuna, veneau la noi la gratare. Totul bine si frumos!
Intr-o zi am mers la plaja, as usual, sa ne bucuram de mare si soare, eu cu Daniela sa ne bronzam putin si sa mai povestim ca fetele si baietii la vanat peste cu harponul. Marea era putin agitata, ba nu, era chiar agitata si valuri mari. Nu am simtit nevoia sa intru in apa, deoarece valurile aduceau cu ele si pietre si scoici si te loveau peste picioare. Asa ca am preferat sa ramanem pe uscat. Baietii au iesit in larg sa se aventureze, in speranta ca vor aduce peste proaspat pentru cina. 😀 ,,femeile stau acasa si barbatii vaneaza,,. Buuuun! Eu il avertizez pe Bogdan sa nu mearga in larg, pentru ca valurile sunt destul de mari, la fel si curentii si eu nu o sa fac pe salvatorul sa merg dupa el. El zice: Da da, bine! Si a mers in larg. 🙂 Important e ca este ascultator. Am vazut la un moment dat ca nu erau foarte departe de tarm, dar mergeau in stanga drepta fara nicio directie. Nu intelegeam ce fac, parea totul destul de haotic. Apoi au gasit o stanca in mijlocul marii si s-au urcat pe ea. De ce sa fi facut asta? Sentimentul de neliniste nu-mi dadea pace. Daniela incerca sa ma calmeze, spunandu-mi ca sigur totul este in regula, dar nu parea. Eu nici nu vad bine la distanta, deci orice semn mi-ar fi facut, puteam sa il interpretez ca si opusul lui :)). Am mai facut asta, deci vorbesc din experienta. Dar asta este o alta poveste, dintr-o vacanta mai indepartata :P. Sa revenim, zic. Dupa o vreme, observ ca unul dintre baieti se intorcea inot spre mal si celalalt nu. Cel ramas statea suspendat pe stanca aceea si nu se vedea clar ce face, daca pescuieste de acolo sau se uita in apa sau croseteaza :). A venit Alex, prietenul nostru. Bogdan a ramas. Imi spune ca a venit destul de greu din cauza curentilor si a crezut ca Bogdan a ramas in spatele lui. Nu au reusit sa prinda nimic, deoarece curentii ii purtau dintr-o parte in alta, apoi s-au odihnit pe stanci si abia a scapat si a venit pe plaja. L-am trimis inapoi dupa Bogdan, pentru ca situatia nu parea prea ok. Bogdan era catarat pe stanci si din spatele lui veneau incontinuu valuri care il loveau si il doborau. Doamnee!!! Eram atat de stresata, incat voiam sa merg eu dupa el, dar era atat de agitata marea incat aveam impresia ca o sa ramanem amanadoi acolo. Intr-un final, dupa o prioada de asteptare, s-au intors amandoi. Bogdan era agitat si speriat, cu picioarele pline de sange si fara masca, harpon, labe si ce mai avea in dotare pentru pescuitul cu harponul. Mi-a povestit cum l-a luat curentul, s-a urcat pe stanca pentru ca nu stia in ce directie s-o mai ia, acolo valurile au inceput sa il loveasca si sa il arunce pe pietre, i s-a prins o parte din ceea ce avea cu el intre stanci, a fost nevoit sa arunce harponul langa el pentru ca nu avea de ce sa se tina si cadea incontinuu. Tot valurile i-au luat masca, labele si harponul. Mi-a spus ca nu mai vedea scapare din situatia asta, pentru ca deja era foarte obosit si abia se mai tinea pe picioare, ce sa mai si inoate? Noroc ca a mers Alex cu cealalta masca dupa el si asta l-a ajutat sa respire mai bine si sa se arunce cu curaj in apa si sa ia traiectoria fara curenti pana la tarm.
Dupa ce a ajuns, am mers in cautarea harponului, in speranta ca il va aduce apa, dar nici gand. Ne-am impacat cu ideea ca este ingropat undeva in adancul marii si acolo va ramane sau un norocos il va gasi pe plaja. Daca gaseste cineva harponul acela, inseamna ca poate sa joace si la loto :).
Oricum, nu a contat nicio secunda ca a pierdut ceva, a contat doar faptul ca a ajuns intreg la mine. Mi-am facut atatea griji… I-am spus ca eu nu vreau sa raman singura aici, printre straini, asa ca sa nu il mai puna sfantul sa mearga asa de nebun in largul marii.
De cand sunt aici, am invatat sa nu mai fiu atat de speriata si mi-am impus sa mai renunt la frica, stres, dar sunt unele situatii pe care chiar nu poti sa le eviti. Oricum, nu am actionat ca si o nebuna, nu am alergat pe plaja strigand Bogdaaaan, hai inapoi sau Ajutoooor, se putea si asa, ci am sperat si m-am rugat sa ajunga nevatamat pe mal. Si asa a fost :). Doamne iti multumesc!